Antreprenorul

Antreprenorul este cel care angajează executarea unei lucrări. Activitatea de construcţie poate fi excutată de către antreprenor cu forţe proprii sau subcontractează total sau parţial lucrările.

În baza contractului de antrepriză, una dintre părţi, numită antreprenor, se obligă să execute pe riscul său şi în mod independent o anumită lucrare pentru cealaltă parte, numită client în schimbul unui preţ.

Întrucît Codul civil defineşte antrepriza prin referire la un "preţ determinat" (art.1413), în cazul lucrărilor de mare amploare, contractul este nul dacă preţul nu este determinat sau cel puţin determinabil în momentul încheierii contractului, instanţa neavănd dreptul să stabilească preţul, aşa cum nu este competentă nici să modifice preţul convenit de părţi. În schimb, în cazul lucrărilor de mai mică importanţă, se admite că determinarea preţului nu condiţionează încheierea contractului, prezumîndu-se acceptarea de către client a preţului practicat de antreprenor. Aceasta spre deosebire de contractul de vînzare-cumpărare, care este lovit de nulitate în lipsa preţului determinat sau determinabil în momentul încheierii contractului.

Cînd antreprenorul se obligă să procure pe lîngă munca sa şi materialul necesar pentru confecţionarea lucrului care face obiectul contractului (art.1478 C.civ.) preţul stabilit cuprinzînd şi contravaloarea materialului, operaţiunea juridică se aseamănă cu vînzarea unui lucru viitor, de confecţionat. În acest caz, contractul va fi calificat antrepriză, dacă din intenţia părţilor rezultă că procurarea materialului de către antreprenor nu constituie decăt o clauză accesorie a contractului, al cărui obiect principal este realizarea lucrării, privită ca rezultat. Dacă, din contra, materialul procurat de antreprenor este elementul esenţial al contractului, depăşind în mod vădit valoarea muncii, operaţia juridică trebuie calificată vînzare a unui lucru viitor.

În toate cazurile însă, aprecierea trebuie să fie făcută cu multă atenţie, nu prin compararea pur aritmetica a valorii celor două prestaţii. Dacă materialele necesare executării lucrării sunt procurate de client sau dacă este vorba de executarea unor lucrări de construcţii pe terenul clientului (chiar cu materialele antreprenorului), contractul este, în toate cazurile, de antrepriză.

Reguli speciale privind antrepriza de construcţii

1. Noţiune. Cel mai cunoscut gen de antrepriză este antrepriza de construcţii; construire (reconstituire, consolidare, modificare, extindere etc.) de clădiri (edificii în terminologia C.civ.) şi alte imobile (construcţii de orice fel, cum ar fi căi de comunicaţie, dotări subterane, împrejmuiri etc.), precum şi lucrări de instalaţii şi reparaţii la construcţii, inclusiv activităţile de proiectare a lucrărilor de construcţii. În limbaj curent, prin antreprenor se înţelege persoana care se obligă să execute lucrări de construcţii, cu materiale proprii sau cu ale clientului .

2. Autorizaţii. În toate cazurile, executarea (şi desfiinţarea) construcţiilor se poate face (începe)- cu excepţiile prevăzute de lege (de exemplu, reparaţii si zugrăveli fără implicaţii asupra structurii de rezistenţă sau a aspectului arhitectural) - numai în temeiul şi cu respectarea autorizaţiei eliberate de delegaţia permanentă a consiliului judeţean sau de consiliul local al municipiilor, oraşelor sau comunelor, dupa caz. Potrivit Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, act normativ de bază în materie, autorizaţia de construire pentru lucrările prevăzute la art.3 lit.a)-e) din Legea nr.50/1991 se poate elibera numai pentru proiecte verificate de către specialişti verificatori de proiecte atestate, alţii decît specialiştii elaboratori ai proiectelor, fiind exceptate de la verificare proiectele clădirilor pentru locuinţe cu parter şi parter plus un etaj şi anexele gospodăreşti situate în mediul rural şi în satele ce aparţin oraşelor, precum şi construcţii provizorii, în privinţa cărora se aplică dispoziţiile Legii nr. 10/1995 (art.2, 13 si 39).

Pe de alta parte, lucrările de construcţii pot fi realizate numai de persoane fizice sau juridice autorizate. În toate cazurile, contractul urmează să fie încheiat în forma scrisă (cerută ad probationem).

Preţ de deviz. Întrucît "preţ determinat" (art.1413 alin.5 C.civ.) nu înseamnă cerinţa unei sume de bani fixe, invariabile, ci şi stabilirea criteriilor de determinare ulterioara a preţului, părţile se pot obliga şi pe baza unui deviz, adică a unei preţuiri provizorii pe articole; aceasta prevedere de cheltuieli se poate modifica după preţul materialelor şi/sau muncii şi mai ales prin adaugirea de lucrări suplimentare. Prin urmare, în această ipoteză, preţul este fixat articol cu articol, iar nu în bloc, fiecare porţiune a lucrării avînd preţul ei deosebit. Preţul total al lucrării va depinde de cantitatea lucrărilor efectiv executate şi nu va fi cunoscut şi stabilit decît după executarea integrală a lucrării.

Informaţii preluate din lucrarea “Tratat de drept civil” a Prof. univ. dr. Francisc Deak

Harta site-ului