STUDIU GEOTEHNIC - CERCETAREA TERENULUI
DE FUNDARE
Acest document ar trebui să stea la
baza evaluării unui teren nou achiziţionat pentru că precizează
capacitatea de a realiza construcţii pe acel teren, cu alte cuvinte ar trebui să dea valoarea de vīnzare pentru acel teren īn ceea ce priveşte construirea.
Orice
lucrare de construcţie (clădire, construcţie hidrotehnică, pod, drum)
reazămă pe teren prin intermediul unor fundaţii care transmit
īncărcările aduse de suprastructură.
Pentru a stabili natura şi
proprietăţile pămīnturilor din amplasamentul cercetat se elaborează un
studiu geotehnic. Acestă face parte integrantă din proiectul
construcţiei şi este bazat pe informaţiile obţinute după cercetarea
terenului, a lucrărilor de prospecţiune şi a īncercărilor de laborator
sau de pe teren. Studiul trebuie să conţină de asemenea, informaţii
privind apele de suprafaţă (posibilitatea de inundare a
amplasamentului) şi apele subterane (variaţia nivelui hidrostatic),
gradul de seismicitate al zonei precum şi eventuala prezenţă a unor
surse artificiale de vibraţii sau şocuri după caz.
Datele
obţinute prin studierea documentaţiilor existente, prin studierea
respectiv cartarea geologică a amplasamentului, servesc la
definitivarea programului de lucru pentru prospectarea terenului.
Cercetarea se efectueăza prin una sau mai multe din următoarele metode :
- foraje geotehnice şi sondaje deschise;
- penetrări statice sau/şi dinamice;
- cercetări geofizice efectuate la suprafaţa terenului.
Executarea obligatorie a forajului presupune prelevarea de probe
tulburate şi netulburate din roci, pe adīncimea prospectată. Asupra
probelor recoltate din sondaje, se efectuează analize de laborator
pentru determinarea caracteristicilor fizice şi mecanice a pamīnturilor
şi a compoziţiei mineralogice a rocilor. Cercetarea terenului de
fundare poate include, de asemenea, lucrări experimentale pe
amplasamentul construcţiei proiectate, şi anume : īncărcări pe plăci;
piloţi de probă; forfecări . Analizānd recomandările studiului
geotehnic, proiectantul de rezistenţă alege soluţia de fundare,
īntocmeşte calculul fundaţiilor şi stabileşte condiţiile de execuţie
ale acestora. Cercetarea terenului de fundare nu se īncheie odată cu
īntocmirea studiului geotehnic şi cu elaborarea proiectului.
Deschiderea săpăturilor pentru fundaţie constituie prilejul de
verificare a concordanţei īntre situaţia reală şi cea indicată prin
studiul geotehnic. Dacă se constată nepotriviri, geotehnicianul şi
proiectantul vor lua măsurile necesare. |