![]() |
|---|
LEGE Nr. 10 din 18 ianuarie 1995 privind calitatea
în construcţii
Text actualizat în baza actelor normative modificatoare, publicate în
Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 9 mai 2007: - Hotărârea
Guvernului nr. 498/2001; - Legea nr.
587/2002; - Legea nr.
123/2007. Parlamentul României adoptă prezenta lege. CAP. 1 Dispoziţii generale ART. 1 Calitatea construcţiilor este rezultanta totalităţii
performanţelor de comportare a acestora în exploatare, în scopul satisfacerii,
pe întreaga durată de existenţă, a exigenţelor utilizatorilor şi colectivităţilor. Exigenţele privind calitatea instalaţiilor şi a echipamentelor
tehnologice de producţie se stabilesc şi se realizează pe bază de reglementări
specifice fiecărui domeniu de activitate. ART. 2 Prevederile prezentei legi se aplică construcţiilor de orice categorie
şi instalaţiilor aferente acestora - indiferent de forma de proprietate sau
destinaţie - denumite în continuare construcţii, precum şi lucrărilor de
modernizare, modificare, transformare, consolidare şi de reparaţii ale
acestora. Sunt exceptate clădirile pentru locuinţe cu parter şi parter
plus un etaj şi anexele gospodăreşti situate în mediul rural şi în satele ce
aparţin oraşelor, precum şi construcţiile provizorii. ART. 3 Prin prezenta lege se instituie sistemul calităţii în construcţii,
care să conducă la realizarea şi exploatarea unor construcţii de calitate
corespunzătoare, în scopul protejării vieţii oamenilor, a bunurilor acestora, a
societăţii şi a mediului înconjurător. ART. 4 Sistemul calităţii în construcţii se aplică în mod diferenţiat
în funcţie de categoriile de importanţă ale construcţiilor, conform
regulamentelor şi procedurilor de aplicare a fiecărei componente a sistemului. Clasificarea în categorii de importanţă a construcţiilor se
face în funcţie de complexitate, destinaţie, mod de utilizare, grad de risc sub
aspectul siguranţei, precum şi după considerente economice. ART. 5 Pentru obţinerea unor construcţii de
calitate corespunzătoare sunt obligatorii realizarea şi menţinerea, pe întreaga
durată de existenţă a construcţiilor, a următoarelor cerinţe esenţiale: a) rezistenţă mecanică şi stabilitate; b) securitate la incendiu; c) igienă, sănătate şi mediu; d) siguranţă în exploatare; e) protecţie împotriva zgomotului; f) economie de energie şi izolare termică. ART. 6 Obligaţiile prevăzute la articolul precedent revin factorilor
implicaţi în conceperea, realizarea şi exploatarea construcţiilor, precum şi în
postutilizarea lor, potrivit responsabilităţilor fiecăruia. Aceşti factori sunt: investitorii, cercetătorii, proiectanţii,
verificatorii de proiecte, fabricanţii şi furnizorii de produse pentru
construcţii, executanţii, proprietarii, utilizatorii, responsabilii tehnici cu
execuţia, experţii tehnici, precum şi autorităţile publice şi asociaţiile
profesionale de profil. ART. 7 În contractele care se încheie ori, după caz, în dispoziţiile
sau în autorizaţiile ce se emit, factorii prevăzuţi la articolul precedent sunt
obligaţi să înscrie clauzele referitoare la nivelul de calitate al
construcţiilor, corespunzătoare cerinţelor esenţiale, precum şi garanţiile
materiale şi alte prevederi, care să conducă la realizarea acestor clauze. În contracte nu se pot înscrie niveluri şi cerinţe esenţiale,
referitoare la calitate, inferioare reglementărilor în vigoare, cu privire la
cerinţele esenţiale prevăzute la art. 5. CAP. 2 Sistemul calităţii în construcţii ART. 8 Sistemul calităţii în construcţii reprezintă ansamblul de
structuri organizatorice, responsabilităţi, regulamente, proceduri şi mijloace,
care concură la realizarea calităţii construcţiilor în toate etapele de
concepere, realizare, exploatare şi postutilizare a acestora. ART. 9 Sistemul calităţii în construcţii se compune din: a) reglementările tehnice în construcţii; b) calitatea produselor folosite la realizarea construcţiilor; c) agrementele tehnice pentru noi produse şi procedee; d) verificarea proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi
expertizarea proiectelor şi a construcţiilor; e) conducerea şi asigurarea calităţii în construcţii; f) autorizarea şi acreditarea laboratoarelor de analize şi
încercări în activitatea de construcţii; g) activitatea metrologică în construcţii; h) recepţia construcţiilor; i) comportarea în exploatare şi intervenţii în timp; j) postutilizarea construcţiilor; k) controlul de stat al calităţii în construcţii. ART. 10 Reglementările tehnice se stabilesc prin regulamente şi
proceduri şi au ca obiect concepţia, calculul şi alcătuirea, execuţia şi
exploatarea construcţiilor. Prin reglementările tehnice se stabilesc, în
principal, condiţiile minime de calitate cerute construcţiilor, produselor şi
procedeelor utilizate în construcţii, precum şi modul de determinare şi de
verificare a acestora. ART. 11 Certificarea calităţii produselor folosite în construcţii se
efectuează prin grija producătorului, în conformitate cu metodologia şi
procedurile stabilite pe baza legii. La lucrările de construcţii se interzice folosirea de produse
fără certificarea calităţii lor, care trebuie să asigure nivelul de calitate
corespunzător cerinţelor esenţiale. ART. 12 Agrementele tehnice pentru produse, procedee şi echipamente noi
în construcţii stabilesc, în condiţiile prezentei legi, aptitudinea de
utilizare, condiţiile de fabricaţie, de transport, de depozitare, de punere în
operă şi de întreţinerea a acestora. La lucrările de construcţii care trebuie să asigure nivelul de
calitate conform cerinţelor esenţiale se vor folosi produse, procedee şi
echipamente tradiţionale, precum şi altele noi pentru care există agremente
tehnice corespunzătoare. ART. 13 Verificarea proiectelor pentru execuţia construcţiilor, în ceea
ce priveşte respectarea reglementărilor tehnice referitoare la cerinţele
esenţiale, se va face numai de către specialişti verificatori de proiecte
atestaţi, alţii decât specialiştii elaboratori ai proiectelor. Se interzice aplicarea proiectelor şi a detaliilor de execuţie
neverificate în condiţiile alineatului precedent. Verificarea calităţii execuţiei construcţiilor este obligatorie
şi se efectuează de către investitori prin diriginţi de specialitate sau prin
agenţi economici de consultanţă specializaţi. Expertizele tehnice ale proiectelor şi construcţiilor se
efectuează numai de către experţi tehnici atestaţi. ART. 14 Conducerea şi asigurarea calităţii în construcţii constituie
obligaţia tuturor factorilor care participă la conceperea, realizarea şi
exploatarea construcţiilor şi implică o strategie adecvată şi măsuri specifice
pentru garantarea calităţii acestora. Agenţii economici care execută lucrări de construcţii asigură
nivelul de calitate corespunzător cerinţelor esenţiale, prin personal propriu
şi responsabili tehnici cu execuţia atestaţi, precum şi printr-un sistem
propriu conceput şi realizat. ART. 15 Autorizarea şi acreditarea laboratoarelor de analize şi
încercări în construcţii se fac în conformitate cu prevederile legale. ART. 16 Asigurarea activităţii metrologice în construcţii se realizează
conform prevederilor legale privind etalonarea, verificarea şi menţinerea în
stare de funcţionare a mijloacelor de măsurare şi control utilizate în acest
domeniu. ART. 17 Recepţia construcţiilor constituie certificarea realizării
acestora pe baza examinării lor nemijlocite, în conformitate cu documentaţia de
execuţie şi cu documentele cuprinse în cartea tehnică a construcţiei. Cartea tehnică a construcţiei cuprinde documentaţia de execuţie
şi documente privitoare la realizarea şi exploatarea acesteia. Ea se întocmeşte
prin grija investitorului şi se predă proprietarului construcţiei, care are
obligaţia să o păstreze şi să o completeze la zi; prevederile din cartea
tehnică a construcţiei referitoare la exploatare sunt obligatorii pentru
proprietar şi utilizator. Recepţia construcţiilor se face de către investitor -
proprietar, în prezenta proiectantului şi a executantului şi/sau
reprezentanţilor de specialitate, legal desemnaţi de aceştia. ART. 18 Urmărirea comportării în exploatare a construcţiilor se face pe
toată durata de existenţă a acestora şi cuprinde ansamblul de activităţi
privind examinarea directă sau investigarea cu mijloace de observare şi măsurare
specifice, în scopul menţinerii cerinţelor esenţiale. Intervenţiile la construcţiile existente se referă la lucrări
de reconstruire, consolidare, transformare, extindere, desfiinţare parţială,
precum şi la lucrări de reparaţii, care se fac numai pe baza unui proiect
avizat de proiectantul iniţial al clădirii sau a unei expertize tehnice
întocmite de un expert tehnic atestat, şi se consemnează obligatoriu în cartea
tehnică a construcţiei. ART. 19 Postutilizarea construcţiilor cuprinde activităţile de
dezafectare, demontare şi demolare a construcţiilor, de recondiţionare şi de
refolosire a elementelor şi a produselor recuperabile, precum şi reciclarea
deşeurilor cu asigurarea protecţiei mediului potrivit legii. ART. 20 Controlul de stat al calităţii în construcţii cuprinde
inspecţii la investitori, la unităţile de proiectare, de execuţie, de
exploatare şi de postutilizare a construcţiilor, privind existenţa şi
respectarea sistemului calităţii în construcţii. Controlul de stat al calităţii în construcţii se exercită de către
Inspecţia de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea
teritoriului, care răspunde de executarea controlului statului cu privire la
aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calităţii construcţiilor. CAP. 3 Obligaţii şi răspunderi Secţiunea 1 Obligaţii şi răspunderi ale investitorilor ART. 21 Investitorii sunt persoane fizice sau juridice care finanţează
şi realizează investiţii sau intervenţii la construcţiile existente în sensul
legii şi au următoarele obligaţii principale referitoare la calitatea
construcţiilor: a) stabilirea nivelului calitativ ce trebuie realizat prin
proiectare şi execuţie pe baza reglementărilor tehnice, precum şi a studiilor
şi cercetărilor efectuate; b) obţinerea acordurilor şi a avizelor prevăzute de lege,
precum şi a autorizaţiei de construire; c) asigurarea verificării proiectelor prin specialişti
verificatori de proiecte atestaţi; d) asigurarea verificării execuţiei corecte a lucrărilor de
construcţii prin diriginţi de specialitate sau agenţi economici de consultanţă
specializaţi, pe tot parcursul lucrărilor; e) acţionarea în vederea soluţionării neconformităţilor, a
defectelor apărute pe parcursul execuţiei lucrărilor, precum şi a deficienţelor
proiectelor; f) asigurarea recepţiei lucrărilor de construcţii la terminarea
lucrărilor şi la expirarea perioadei de garanţie; g) întocmirea cărţii tehnice a construcţiei şi predarea
acesteia către proprietar; h) expertizarea construcţiilor de către experţi tehnici
atestaţi, în situaţiile în care la aceste construcţii se execută lucrări de
natura celor prevăzute la art. 18 alin.
2 al prezentei legi. Secţiunea 2 Obligaţii şi răspunderi ale proiectanţilor ART. 22 Proiectanţii de construcţii răspund de îndeplinirea
următoarelor obligaţii principale referitoare la calitatea construcţiilor: a) precizarea prin proiect a categoriei de importanţă a
construcţiei; b) asigurarea prin proiecte şi detalii de execuţie a nivelului
de calitate corespunzător cerinţelor esenţiale, cu respectarea reglementărilor
tehnice şi a clauzelor contractuale; c) prezentarea proiectelor elaborate în faţa specialiştilor
verificatori de proiecte atestaţi, stabiliţi de către investitor, precum şi
soluţionarea neconformităţilor şi neconcordanţelor semnalate; d) elaborarea caietelor de sarcini, a instrucţiunilor tehnice
privind execuţia lucrărilor, exploatarea, întreţinerea şi reparaţiile, precum
şi, după caz, a proiectelor de urmărire privind comportarea în timp a
construcţiilor. Documentaţia privind postutilizarea construcţiilor se
efectuează numai la solicitarea proprietarului; e) stabilirea, prin proiect, a fazelor de execuţie determinate
pentru lucrările aferente cerinţelor esenţiale şi participarea pe şantier la
verificările de calitate legate de acestea; f) stabilirea modului de tratare a defectelor apărute în
execuţie, din vina proiectantului, la construcţiile la care trebuie să asigure
nivelul de calitate corespunzător cerinţelor esenţiale, precum şi urmărirea
aplicării pe şantier a soluţiilor adoptate, după însuşirea acestora de către
specialişti verificatori de proiecte atestaţi, la cererea investitorului; g) participarea la întocmirea cărţii tehnice a construcţiei şi
la recepţia lucrărilor executate. Secţiunea 3 Obligaţii şi răspunderi ale executanţilor ART. 23 Executantul lucrărilor de construcţii are următoarele obligaţii
principale: a) sesizarea investitorilor asupra neconformităţilor şi
neconcordanţelor constatate în proiecte, în vederea soluţionării; b) începerea execuţiei lucrărilor numai la construcţii
autorizate în condiţiile legii şi numai pe bază şi în conformitate cu proiecte
verificate de specialişti atestaţi; c) asigurarea nivelului de calitate corespunzător cerinţelor
esenţiale printr-un sistem propriu de calitate conceput şi realizat prin
personal propriu, cu responsabili tehnici cu execuţia atestaţi; d) convocarea factorilor care trebuie să participe la
verificarea lucrărilor ajunse în faze determinante ale execuţiei şi asigurarea
condiţiilor necesare efectuării acestora, în scopul obţinerii acordului de
continuare a lucrărilor; e) soluţionarea neconformităţilor, a defectelor şi a
neconcordanţelor apărute în fazele de execuţie, numai pe baza soluţiilor
stabilite de proiectant cu acordul investitorului; f) utilizarea în execuţia lucrărilor numai a produselor şi a
procedeelor prevăzute în proiect, certificate sau pentru care există agremente
tehnice, care conduc la realizarea cerinţelor esenţiale, precum şi gestionarea
probelor-martor; înlocuirea produselor şi a procedeelor prevăzute în proiect cu
altele care îndeplinesc condiţiile precizate şi numai pe baza soluţiilor
stabilite de proiectanţi cu acordul investitorului; g) respectarea proiectelor şi a detaliilor de execuţie pentru
realizarea nivelului de calitate corespunzător cerinţelor esenţiale; h) sesizarea, în termen de 24 de ore, a Inspecţiei de stat în
construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului în cazul
producerii unor accidente tehnice în timpul execuţiei lucrărilor; i) supunerea la recepţie numai a construcţiilor care corespund
cerinţelor esenţiale de calitate şi pentru care a predat investitorului
documentele necesare întocmirii cărţii tehnice a construcţiei; j) aducerea la îndeplinire, la termenele stabilite, a măsurilor
dispuse prin actele de control sau prin documentele de recepţie a lucrărilor de
construcţii; k) remedierea, pe propria cheltuială, a defectelor calitative
apărute din vina sa, atât în perioada de execuţie, cât şi în perioada de
garanţie stabilită potrivit legii; l) readucerea terenurilor ocupate temporar la starea lor
iniţială, la terminarea execuţiei lucrărilor; m) stabilirea răspunderilor tuturor participanţilor la procesul
de producţie - factori de răspundere, colaboratori, subcontractanţi - în
conformitate cu sistemul propriu de asigurare a calităţii adoptat şi cu
prevederile legale în vigoare. Secţiunea 4 Obligaţii şi răspunderi ale specialiştilor verificatori de
proiecte, ale responsabililor tehnici cu execuţia şi ale experţilor tehnici,
atestaţi ART. 24 Specialiştii verificatori de proiecte atestaţi răspund în mod
solidar cu proiectantul în ceea ce priveşte asigurarea nivelului de calitate
corespunzător cerinţelor esenţiale ale proiectului. Responsabilii tehnici cu execuţia atestaţi răspund, conform
atribuţiilor ce le revin, pentru realizarea nivelului de calitate corespunzător
cerinţelor esenţiale, la lucrările de construcţii pentru care sunt angajaţi. Experţii tehnici atestaţi, angajaţi pentru expertizarea unor
proiecte, lucrări de construcţii sau construcţii aflate în exploatare, răspund
pentru soluţiile date. Obligaţiile specialiştilor atestaţi se stabilesc prin
regulamente de aplicare a legii. Secţiunea 5 Obligaţii şi răspunderi ale proprietarilor construcţiilor ART. 25 Proprietarii construcţiilor au următoarele obligaţii
principale: a) efectuarea la timp a lucrărilor de întreţinere şi de
reparaţii care le revin, prevăzute conform normelor legale în cartea tehnică a
construcţiei şi rezultate din activitatea de urmărire a comportării în timp a
construcţiilor; b) păstrarea şi completarea la zi a cărţii tehnice a
construcţiei şi predarea acesteia, la înstrăinarea construcţiei, noului
proprietar; c) asigurarea urmăririi comportării în timp a construcţiilor,
conform prevederilor din cartea tehnică şi reglementărilor tehnice; d) efectuarea, după caz, de lucrări de reconstruire,
consolidare, transformare, extindere, desfiinţare parţială, precum şi de
lucrări de reparaţii ale construcţiei numai pe bază de proiecte întocmite de
către persoane fizice sau persoane juridice autorizate şi verificate potrivit
legii; e) asigurarea realizării lucrărilor de intervenţii asupra
construcţiilor, impuse prin reglementările legale; f) asigurarea efectuării lucrărilor din etapa de postutilizare
a construcţiilor, cu respectarea prevederilor în vigoare. Secţiunea 6 Obligaţii şi răspunderi ale administratorilor şi ale
utilizatorilor construcţiilor ART. 26 Administratorii şi utilizatorii construcţiilor au următoarele
obligaţii principale: a) folosirea construcţiilor conform instrucţiunilor de
exploatare prevăzute în cartea tehnică a construcţiei; b) efectuarea la timp a lucrărilor de întreţinere şi de
reparaţii care le revin conform contractului; c) efectuarea de lucrări de intervenţie la construcţia
existentă în sensul prevederilor art. 18
alin. 2, numai cu acordul proprietarului şi cu respectarea prevederilor legale; d) efectuarea urmăririi comportării în timp a construcţiilor
conform cărţii tehnice a construcţiei şi contractului încheiat cu proprietarul; e) sesizarea, în termen de 24 de ore, a Inspecţiei de stat în
construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului, în cazul
unor accidente tehnice la construcţiile în exploatare. Secţiunea 7 Obligaţii şi răspunderi în activitatea de cercetare ART. 27 Unităţile care prestează activităţi de cercetare în construcţii
au următoarele obligaţii principale: a) efectuarea de cercetări teoretice şi experimentale
preliminare, în vederea fundamentării reglementărilor tehnice în construcţii; b) fundamentarea, elaborarea şi experimentarea de soluţii tehnice,
produse şi procedee noi pentru construcţii; c) verificarea şi controlul noilor produse şi procedee la
solicitarea producătorilor, în vederea eliberării de agremente tehnice, conform
dispoziţiilor legale. Secţiunea 8 Obligaţii şi răspunderi comune ART. 28 Răspunderea pentru realizarea şi menţinerea, pe întreaga durată
de existenţă, a unor construcţii de calitate corespunzătoare, precum şi pentru
îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin procedurile şi regulamentele elaborate
potrivit prevederilor prezentei legi, revine factorilor care participă la
conceperea, realizarea, exploatarea şi postutilizarea acestora. ART. 29 Proiectantul, specialistul verificator de proiecte atestat,
fabricanţii şi furnizorii de materiale şi produse pentru construcţii,
executantul, responsabilul tehnic cu execuţia atestat, dirigintele de
specialitate, expertul tehnic atestat răspund potrivit obligaţiilor ce le revin
pentru viciile ascunse ale construcţiei, ivite într-un interval de 10 ani de la
recepţia lucrării, precum şi după împlinirea acestui termen, pe toată durata de
existenţă a construcţiei, pentru viciile structurii de rezistenţă rezultate din
nerespectarea normelor de proiectare şi de execuţie în vigoare la data
realizării ei. Secţiunea 9 Obligaţiile şi răspunderile Inspecţiei de stat în construcţii,
lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului ART. 30 Inspecţia de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi
amenajarea teritoriului din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice,
Transporturilor şi Locuinţei şi inspecţiile judeţene şi a municipiului
Bucureşti în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului
subordonate acesteia, precum şi celelalte organisme similare cu atribuţii
stabilite prin dispoziţii legale răspund de exercitarea controlului statului cu
privire la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calităţii
construcţiilor, în toate etapele şi componentele sistemului calităţii în
construcţii, precum şi de constatarea contravenţiilor, aplicarea sancţiunilor
prevăzute de lege şi, după caz, de oprirea lucrărilor realizate
necorespunzător. Controlul de stat al calităţii în construcţii pentru
construcţiile din cadrul obiectivelor cu caracter secret, stabilite prin ordine
ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor
şi Serviciului Român de Informaţii, se realizează de către organele proprii
abilitate în acest scop. Organizarea şi funcţionarea Inspecţiei de stat în construcţii,
lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului vor fi stabilite prin
hotărâre a Guvernului în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a
prezentei legi. CAP. 4 Sancţiuni ART. 31 Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5
la 10 ani şi interzicerea unor drepturi proiectarea, verificarea, expertizarea,
realizarea unei construcţii ori executarea de modificări a acesteia, fără
respectarea reglementărilor tehnice privind stabilitatea şi rezistenţa, dacă
acestea ar putea produce una sau mai multe dintre următoarele consecinţe:
pierderi de vieţi omeneşti, vătămare gravă a integrităţii corporale ori a
sănătăţii uneia sau mai multor persoane, distrugerea totală sau parţială a
construcţiei, distrugerea ori degradarea unor instalaţii sau utilaje
importante, ori alte consecinţe deosebit de grave. Fapta prevăzută în alineatul precedent se pedepseşte cu
închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul în
care a avut drept urmare distrugerea totală sau parţială a construcţiei,
moartea sau vătămarea gravă a integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau
mai multor persoane, distrugerea ori degradarea unor instalaţii sau utilaje
importante, ori alte consecinţe deosebit de grave. ART. 32 Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la 2 ani sau cu amendă continuarea lucrărilor de construcţii executate
necorespunzător şi oprite prin dispoziţii ale organelor de control, în toate
cazurile în care acestea le afectează rezistenţa şi stabilitatea. ART. 33*) Constituie contravenţie la prevederile prezentei legi
următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât,
potrivit legii, să constituie infracţiuni şi se sancţionează cu amendă: I. De la 15.500.000 lei la 93.000.000 lei: a) executarea de modificări la construcţie ori demolarea
acesteia cu încălcarea prevederilor referitoare la autorizarea şi executarea
acesteia; b) neexecutarea obligaţiilor privind urmărirea comportării în
timp a construcţiilor de complexitate şi importanţă deosebită, referitoare la
stabilitate şi rezistenţă. II. De la 15.500.000 lei la 77.000.000 lei: a) realizarea de construcţii fără proiecte sau pe bază de
proiecte neverificate de specialişti atestaţi conform prevederilor legale; b) neexecutarea obligaţiilor privind urmărirea comportării în
timp a construcţiilor, a lucrărilor de întreţinere, de reparaţii şi de
consolidări; c) realizarea de modificări, transformări, modernizări,
consolidări care pot afecta cerinţele esenţiale, fără proiect verificat de
specialişti atestaţi conform prevederilor legale; d) organizarea necorespunzătoare şi neaplicarea sistemului de
conducere şi de asigurare a calităţii, inclusiv realizarea de construcţii fără
responsabili tehnici cu execuţia atestaţi corespunzător prevederilor art. 14. III. De la 7.700.000 lei la 46.500.000 lei: a) elaborarea de proiecte incomplete sau conţinând
neconcordanţe între diferitele secţiuni ale acestora, care pot determina
nerealizarea nivelului de calitate al construcţiilor corespunzător cerinţelor
esenţiale, precum şi însuşirea acestora de către specialişti verificatori de
proiecte atestaţi; b) încălcarea prevederilor din reglementările tehnice
referitoare la cerinţele esenţiale ale construcţiei; c) recepţionarea
construcţiei cu încălcarea prevederilor legale; d) necompletarea şi nepăstrarea cărţii tehnice a construcţiei
conform prevederilor legale; e) stabilirea, în cadrul expertizei unor proiecte de execuţie
sau lucrări de construcţii, a unor soluţii care pot determina nerealizarea
nivelului de calitate al construcţiilor corespunzător cerinţelor esenţiale; f) neamenajarea terenurilor ocupate temporar pentru aducerea
lor la starea iniţială, la terminarea lucrărilor de construcţii; g) neasigurarea
verificării execuţiei lucrărilor de construcţii prin diriginţi de specialitate
sau agenţi economici de consultanţă specializaţi, corespunzător prevederilor art. 21; h) interzicerea sau obstrucţionarea efectuării controlului
calităţii în construcţii, neprezentarea documentelor şi a actelor solicitate de
persoanele cu atribuţii de control, conform prevederilor legale. IV. De la 3.000.000 lei la 12.500.000 lei: a) neprecizarea în proiect a categoriei de importanţă a
construcţiei şi nestabilirea fazelor determinante supuse controlului calităţii; b) prevederea în proiect sau utilizarea unor produse
necertificate sau pentru care nu există agremente tehnice la lucrări la care
trebuie să se asigure nivelul de calitate corespunzător cerinţelor esenţiale; c) nerespectarea prin proiecte a nivelului de calitate şi a
celorlalte clauze contractuale referitoare la cerinţele esenţiale; d) neexecutarea obligaţiilor de întreţinere şi reparaţii care
revin proprietarilor potrivit legii şi care afectează nivelul de calitate
corespunzător cerinţelor esenţiale; e) neconvocarea factorilor care trebuie să participe la
verificarea lucrărilor ajunse în faze determinante ale execuţiei şi
neasigurarea condiţiilor de verificare. V. De la 1.500.000 lei la 3.000.000 lei: a) lipsa nemotivată de la verificarea lucrărilor ajunse în faze
determinante, urmare convocării făcute de executant, precum şi convocarea
nejustificată, de către acesta, a factorilor interesaţi; b) nesolicitarea de către investitor sau executant a soluţiilor
de remediere a defectelor apărute în timpul execuţiei, referitoare la cerinţele
esenţiale; c) neîndeplinirea obligaţiei proiectantului de a stabili
soluţii pentru remedierea defectelor sesizate, referitoare la cerinţele
esenţiale; d) neaplicarea de către executant a soluţiilor stabilite de
proiectant sau expert, pentru rezolvarea neconformităţilor, defectelor sau
neconcordanţelor apărute în timpul execuţiei; e) nesesizarea Inspecţiei de stat în construcţii, lucrări
publice, urbanism şi amenajarea teritoriului în cazul producerii unor accidente
tehnice la construcţiile în execuţie, precum şi la cele în exploatare; f) neîndeplinirea, la termenul stabilit, a măsurilor cuprinse
în actele de control. ------------ *) Limitele amenzilor contravenţionale au
fost actualizate conform Hotărârii Guvernului nr.
498/2001. ART. 34 Sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 33 se aplică persoanelor juridice şi
fizice. ART. 35 Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 33 şi aplicarea sancţiunilor se fac de
către persoane cu atribuţii de control din cadrul Inspecţiei de stat în
construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului, iar în
cazurile prevăzute la art. 30, de către
persoanele împuternicite de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul
Administraţiei şi Internelor şi Serviciul Român de Informaţii. ART. 36 Contravenţiilor prevăzute la art.
33 le sunt aplicabile dispoziţiile Legii
nr. 32/1968*) privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor. ------------- *) Începând cu data de 25 august 2001,
trimiterea la Legea nr. 32/1968 se va
socoti făcută la dispoziţiile corespunzătoare din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în
conformitate cu prevederile art. 48 din
acelaşi act normativ. CAP. 5 Dispoziţii finale şi tranzitorii ART. 37 Regulamentele şi procedurile pentru clasificarea construcţiilor
în categorii de importanţă şi pentru componentele sistemului calităţii în
construcţii prevăzute la art. 9 se
elaborează de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, cu
consultarea organismelor cu atribuţii stabilite prin dispoziţii legale, în
termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. ART. 38 Regulamentele prevăzute la art. 37
se aprobă prin hotărâri ale Guvernului. Procedurile prevăzute la art. 37
şi normele pentru elaborarea şi aplicarea componentelor sistemului calităţii în
construcţii se aprobă prin ordin al ministrului lucrărilor publice,
transporturilor şi locuinţei. ART. 39 Autorizaţia de construire pentru lucrările prevăzute la art. 3 lit. a), b), c), d) şi e) din Legea nr.
50/1991*) se va elibera numai pentru proiecte verificate de specialişti verificatori
de proiecte atestaţi, cu excepţia prevăzută la art.
2 alin. 2 al prezentei legi. ------------ *) Legea nr.
50/1991 a fost republicată iniţial în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 3 din 13 ianuarie 1997 şi apoi în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004. ART. 40 Investitorii sau proprietarii vor vira
lunar către Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. din subordinea
Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei o sumă echivalentă
cu o cotă de 0,70% din cheltuielile pentru executarea construcţiilor şi a
lucrărilor prevăzute la art. 2 şi
pentru care se emit, în condiţiile legii, autorizaţii de construire, cu
excepţia proprietarilor, persoane fizice, care execută lucrări de consolidare
şi reparaţii la locuinţele din proprietate. Calculul şi virarea sumelor
respective se fac eşalonat, concomitent cu plata prestaţiilor. Inspectoratul de
Stat în Construcţii - I.S.C. utilizează 70% din fondul astfel constituit pentru
îndeplinirea atribuţiilor, potrivit prevederilor legale, şi virează 30% din
acest fond în contul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi
Locuinţei, care îl utilizează pentru: a) elaborarea reglementărilor tehnice în
construcţii, urbanism, amenajarea teritoriului şi habitat, precum şi a
cercetărilor, testărilor, documentaţiilor, studiilor, auditului, băncilor de
date şi realizării de prototipuri necesare fundamentării reglementărilor
specifice domeniului. Tipurile de reglementări şi de cheltuieli aferente se
stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Lucrărilor Publice,
Transporturilor şi Locuinţei şi aprobat prin hotărâre a Guvernului; b) executarea prin Compania Naţională de
Investiţii - "C.N.I." - S.A. a unor lucrări de intervenţie în primă
urgenţă la construcţii vulnerabile şi care prezintă pericol public, în vederea
asigurării cerinţei esenţiale de rezistenţă şi stabilitate, a prevenirii şi
atenuării efectelor riscurilor naturale cauzate de cutremure de pământ,
inundaţii, alunecări de teren, tasări şi/sau prăbuşiri de teren şi, după caz,
pentru expertizarea şi proiectarea lucrărilor necesare. Criteriile şi modul de
alocare a sumelor se stabilesc prin norme metodologice elaborate de Ministerul
Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi aprobate prin hotărâre a
Guvernului. Întârzierile la plată a cotelor de către investitor sau
proprietar, prevăzute la alin. 1, se penalizează cu 0,15% pe zi de întârziere,
fără a se depăşi suma datorată. Cheltuielile necesare efectuării activităţii de atestare
tehnico-profesională a specialiştilor în construcţii se suportă de către partea
interesată. Disponibilităţile la finele anului din veniturile extrabugetare
se reportează în anul următor şi au aceeaşi destinaţie. Cheltuielile necesare certificării
calităţii produselor şi procedeelor, eliberării de agremente tehnice pentru
noile materiale, procedee şi echipamente, autorizării şi acreditării
laboratoarelor, verificării proiectelor şi execuţiei lucrărilor de construcţii,
conducerii şi asigurării calităţii, verificărilor metrologice, recepţiei
lucrărilor, urmăririi comportării în exploatare şi intervenţii în timp, precum
şi postutilizării construcţiilor se suportă de către factorii interesaţi, cu
excepţia cheltuielilor efectuate potrivit alin. 1 lit. b). ART. 41 Pe data intrării în vigoare a prevederilor prezentei legi se
abrogă Legea nr. 8/1977 privind
asigurarea durabilităţii, siguranţei în exploatare, funcţionalităţii şi
calităţii construcţiilor, Ordonanţa Guvernului nr.
2/1994 privind calitatea în construcţii, precum şi orice alte
dispoziţii contrare. |
| Harta site-ului |